–

pentru guvernul bulgar, de T. Mitova, S. Ruseva și R. Stoyanov, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul maghiar, de Zs. Biró‑Tóth și M. Z. Fehér, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Bouchagiar, G. Koleva și H. Kranenborg, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7), a articolului 2 alineatul (1), a articolului 4 punctele 2 și 6, a articolului 9 alineatul (2) litera (b), precum și a articolului 17 alineatul (1) literele (a) și (d) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1, rectificare în JO 2018, L 127, p. 2, denumit în continuare „RGPD”), a articolului 3 punctele 1 și 2, a articolului 9 alineatul (1) și a articolului 16 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO 2016, L 119, p. 89), precum și a articolului 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între CL, pe de o parte, și Prokuratura na Republika Bulgaria (Parchetul Republicii Bulgaria, denumit în continuare „Parchetul”), pe de altă parte, în legătură cu o despăgubire solicitată de CL pentru prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit ca urmare, pe de o parte, a măsurilor de investigare la care a fost supus în cadrul unei anchete penale care îl privește și, pe de altă parte, a consecințelor acesteia din urmă.

3

Articolul 1 din Directiva 2000/78, intitulat „Obiectivul”, prevede:

„Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament.”

4

Considerentele (4), (10), (19), (39), (41), (65) și (66) ale RGPD au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

[…]

[…]

5

Articolul 1 din RGPD, intitulat „Obiect și obiective”, prevede la alineatul (2):

„Prezentul regulament asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și în special a dreptului acestora la protecția datelor cu caracter personal.”

6

Articolul 2 din RGDP, intitulat „Domeniul de aplicare material”, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuată total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr‑un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr‑un sistem de evidență a datelor.

(2)   Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:

[…]

[…]”

7

Articolul 4 din RGPD, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:

„În sensul prezentului regulament:

[…]

[…]”

8

Articolul 5 din RGPD, intitulat „Principii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal”, prevede la alineatul (1):

„Datele cu caracter personal sunt:

[…]

[…]”

9

Potrivit articolului 6 din RGPD, intitulat „Legalitatea prelucrării”:

„(1)   Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

[…]

[…]

(3)   Temeiul pentru prelucrarea menționată la alineatul (1) literele (c) și (e) trebuie să fie prevăzut în:

Scopul prelucrării este stabilit pe baza respectivului temei juridic sau, în ceea ce privește prelucrarea menționată la alineatul (1) litera (e), este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini efectuate în interes public sau în cadrul exercitării unei funcții publice atribuite operatorului. Respectivul temei juridic poate conține dispoziții specifice privind adaptarea aplicării normelor prezentului regulament, printre altele: condițiile generale care reglementează legalitatea prelucrării de către operator; tipurile de date care fac obiectul prelucrării; persoanele vizate; entitățile cărora le pot fi divulgate datele și scopul pentru care respectivele date cu caracter personal pot fi divulgate; limitările legate de scop; perioadele de stocare; și operațiunile și procedurile de prelucrare, inclusiv măsurile de asigurare a unei prelucrări legale și echitabile cum sunt cele pentru alte situații concrete de prelucrare astfel cum sunt prevăzute în capitolul IX. Dreptul Uniunii sau dreptul intern urmărește un obiectiv de interes public și este proporțional cu obiectivul legitim urmărit.

[…]”

10

Articolul 9 din RGPD, intitulat „Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal”, prevede:

„(1)   Se interzice prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate și prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viața sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în următoarele situații:

[…]

[…]”

11

Articolul 10 din RGPD, intitulat „Prelucrarea de date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracțiuni”, prevede:

„Prelucrarea de date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracțiuni sau la măsuri de securitate conexe în temeiul articolului 6 alineatul (1) se efectuează numai sub controlul unei autorități de stat sau atunci când prelucrarea este autorizată de dreptul Uniunii sau de dreptul intern care prevede garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate. […]”

12

Articolul 17 din RGPD, intitulat „Dreptul la ștergerea datelor («dreptul de a fi uitat»)”, are următorul cuprins:

„(1)   Persoana vizată are dreptul de a obține din partea operatorului ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar operatorul are obligația de a șterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive:

[…]

[…]

(3)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică în măsura în care prelucrarea este necesară:

[…]

[…]”

13

Considerentele (11) și (12) ale Directivei 2016/680 au următorul cuprins:

14

Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiect și obiective”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă stabilește normele referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa securității publice și al prevenirii acestora.”

15

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1).”

16

Potrivit articolului 3 din aceeași directivă, intitulat „Definiții”:

„În sensul prezentei directive:

1.   «date cu caracter personal» înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă […]; o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;

2.   «prelucrare» înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea;

[…]

7.   «autoritate competentă» înseamnă:

[…]

8.   «operator» înseamnă autoritatea competentă care, singură sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele de prelucrare sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau prin dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi stabilite prin dreptul Uniunii sau prin dreptul intern;

[…]”

17

Articolul 9 din Directiva 2016/680, intitulat „Condiții specifice de prelucrare”, prevede:

„(1)   Datele cu caracter personal colectate de autoritățile competente în scopurile stabilite la articolul 1 alineatul (1) nu se prelucrează în alte scopuri decât cele stabilite la articolul 1 alineatul (1), cu excepția cazurilor în care o astfel de prelucrare este autorizată în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern. În cazurile în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în alte scopuri, prelucrării respective i se aplică [RGPD], cu excepția cazului în care prelucrarea este efectuată în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii.

(2)   În cazul în care autoritățile competente sunt împuternicite prin dreptul intern să îndeplinească alte atribuții decât cele aferente scopurilor stabilite la articolul 1 alineatul (1), pentru prelucrarea în astfel de scopuri se aplică [RGPD], inclusiv în ce privește prelucrarea în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, cu excepția cazului în care prelucrarea este efectuată în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii.

[…]”

18

Articolul 10 din această directivă prevede condiții referitoare la prelucrarea unor categorii speciale de date cu caracter personal.

19

Articolul 16 din directiva menționată, intitulat „Dreptul la rectificarea sau la ștergerea datelor cu caracter personal și la restricționarea prelucrării”, prevede la alineatul (2):

„Statele membre impun operatorului obligația de a șterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate și garantează persoanei vizate dreptul de a obține de la operator ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care prelucrarea încalcă dispozițiile adoptate în temeiul articolului 4, 8 sau 10, sau în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru îndeplinirea unei obligații legale care îi revine operatorului.”

20

Zakon za otgovornostta na darzhavata i obshtinite za vredi (Legea privind răspunderea statului și a comunelor pentru prejudicii) (DV nr. 60 din 5 august 1988), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede la articolul 2 alineatul 1 punctele 2 și 3:

„Statul răspunde pentru prejudiciile cauzate cetățenilor de organele de anchetă, de Ministerul Public sau de instanță în caz de: […] 2. încălcare a drepturilor protejate de articolul 5 alineatele 2-4 din convenție; 3. acuzație de săvârșire a unei infracțiuni, dacă persoana este achitată sau dacă procedura penală este închisă pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de persoana în cauză sau că fapta săvârșită nu constituie o infracțiune sau că procedura penală a fost inițiată după prescripție sau amnistie; […]”

21

Zakon za ministerstvoto na vatreshnite raboti (Legea privind Ministerul de Interne) (DV nr. 53 din 27 iunie 2014), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „ZMVR”), prevede la articolul 2 alineatul 1:

„Activitățile Ministerului de Interne urmăresc protecția drepturilor și a libertăților cetățenilor, combaterea infracțiunilor, protecția securității naționale, menținerea ordinii publice și protecția împotriva incendiilor, precum și protecția populației.”

22

Articolul 26 alineatul 2 din ZMVR are următorul cuprins:

„Termenele de stocare a datelor prevăzute la alineatul 1 sau de revizuire periodică a necesității stocării acestora sunt stabilite de ministrul de interne. Aceste date sunt, de asemenea, șterse în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al unei decizii a Comisiei pentru protecția datelor [cu caracter personal].”

23

Potrivit articolului 29 alineatele 1 și 2 din ZMVR:

„(1) Operatorul de date cu caracter personal este ministrul de interne, care poate încredința prelucrarea datelor cu caracter personal unor funcționari pe care îi desemnează. (2) Modalitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt stabilite prin instrucțiuni ale ministrului de interne.”

24

Articolul 147 din ZMVR prevede:

„(1) Pentru fiecare agent al Ministerului de Interne se întocmește și se ține un dosar personal. (2) Modalitățile de întocmire, de gestionare și de păstrare a dosarelor personale, precum și modalitățile de utilizare a acestora se stabilesc prin instrucțiuni ale ministrului de interne.”

25

Articolul 150 din ZMVR prevede:

„(1) Ministrul de interne stabilește un Cod deontologic al agenților Ministerului de Interne, care se publică în Darzhaven vestnik; (2) Agenții sunt obligați să respecte normele stabilite de Codul deontologic al agenților Ministerului de Interne.”

26

Potrivit articolului 155 alineatele (1) și (4) din ZMVR:

„(1)   Agent al Ministerului de Interne poate fi o persoană fizică cu capacitate de exercițiu care îndeplinește următoarele condiții: […] 2. să nu fi fost condamnată pentru o infracțiune de drept comun săvârșită cu intenție, chiar dacă a fost reabilitată; 3. să nu fie inculpată sau trimisă în judecată pentru o infracțiune de drept comun săvârșită cu intenție; […]

[…]

(4)   Circumstanțele prevăzute la alineatul (1) punctul 2 se constată din oficiu de către autoritatea împuternicită să facă numiri.”

27

Zakon za zashtita na lichnite danni (Legea privind protecția datelor cu caracter personal) (DV nr. 1 din 4 ianuarie 2002), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „ZZLD”), prevede la articolul 6 alineatele (1) și (2):

„(1)   Comisia pentru protecția datelor cu caracter personal […] este o autoritate permanentă și independentă de supraveghere care asigură protecția persoanelor cu ocazia prelucrării datelor lor cu caracter personal și cu ocazia accesului la aceste date, precum și supravegherea respectării [RGPD] și a prezentei legi; (2) Comisia [pentru protecția datelor cu caracter personal] contribuie la punerea în aplicare a politicii statului în materia protecției datelor cu caracter personal.”

28

Articolul 42 din ZZLD are următorul cuprins:

„(1)   Normele din prezentul capitol sunt aplicabile la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa ordinii și siguranței publice și al prevenirii acestora. (2) Datele cu caracter personal colectate în scopurile prevăzute la alineatul (1) nu vor fi prelucrate în alte scopuri, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau legislația Republicii Bulgaria prevede altfel. (3) În cazul în care autoritățile competente prevăzute la alineatul (1) prelucrează datele cu caracter personal în alte scopuri decât cele menționate la alineatul (1), precum și în situațiile prevăzute la alineatul (2), sunt aplicabile [RGPD] și dispozițiile relevante din prezenta lege care introduc măsuri de punere în aplicare a acestuia. (4) Autoritățile competente prevăzute la alineatul (1) sunt autoritățile publice care au competențe de prevenire, investigare, depistare sau urmărire penală a infracțiunilor sau de executare a pedepselor, inclusiv de protejare împotriva amenințărilor la adresa securității publice și de prevenire a acestora. (5) Cu excepția cazului în care o dispoziție legislativă prevede altfel, un operator, în sensul prezentului capitol, de date cu caracter personal în scopurile prevăzute la alineatul (1) înseamnă o autoritate competentă în sensul alineatului (4) sau structura administrativă din care face parte autoritatea respectivă care, singură sau împreună cu alte autorități, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal.”

29

Articolul 43 din ZZLD prevede:

„Normele prezentului capitol se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuată total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr‑un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr‑un sistem de evidență a datelor.”

30

Potrivit articolului 46 din ZZLD:

„(1)   În cazul în care termenele pentru ștergerea datelor cu caracter personal sau pentru verificarea periodică a necesității stocării lor nu sunt stabilite prin lege, acestea sunt stabilite de operator; (2) Efectuarea verificării periodice menționate la alineatul (1) se documentează, iar decizia de continuare a stocării datelor se motivează.”

31

Instrucțiunea nr. 8121z-532 din 9 septembrie 2014 privind redactarea, ținerea, păstrarea și utilizarea dosarelor personale ale agenților Ministerului de Interne (DV nr. 78 din 19 septembrie 2014, modificată și completată în DV nr. 27 din 14 aprilie 2015, modificată și completată în DV nr. 53 din 25 iunie 2021) (denumită în continuare „instrucțiunea privind dosarele personale”), prevede la articolul 3:

„Dosarele personale se întocmesc și se păstrează de către unitatea «Resurse umane» a structurilor în cauză, se numerotează în ordine crescătoare, se înscriu într‑un registru […] și se depozitează în spații (repertoare) care îndeplinesc cerințele de stocare a materialelor care conțin informații clasificate.”

32

Articolul 5 din instrucțiunea privind dosarele personale are următorul cuprins:

„(1)   Prelucrarea datelor cu caracter personal care figurează în dosarele personale se efectuează în conformitate cu dispozițiile zakon za zashtita na klasifitsiranata informatsia […] [(Legea privind protecția informațiilor clasificate)], ale [ZZLD] și ale [RGPD]; (2) Prelucrarea informațiilor stocate în dosarele personale se efectuează în scopul: 1. începerii, schimbării și încetării raportului de muncă sau de serviciu al agenților; 2. executării contractului de muncă, inclusiv al îndeplinirii obligațiilor stabilite prin lege sau prin contracte colective de muncă, al gestionării, planificării și organizării muncii, al egalității și diversității la locul de muncă, al sănătății și securității la locul de muncă, al protecției bunurilor angajatorului sau ale salariatului; 3. exercitării și folosinței, pe bază individuală sau colectivă, a drepturilor și a avantajelor locului de muncă; 4. arhivării în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice; (3) Accesul la informațiile stocate în dosarele personale este limitat și efectuat cu respectarea dispozițiilor [Legii privind protecția informațiilor clasificate], ale [ZZLD] și ale [RGPD].”

33

Articolul 6 din instrucțiunea privind dosarele personale prevede:

„(1) În dosarele personale se colectează și se stochează documente clasificate în trei secțiuni care conțin date și informații privind studiile, numirea, încheierea contractelor de muncă, schimbarea și încetarea funcțiilor agenților. (2) Prima secțiune conține documente referitoare la recrutarea în cadrul Ministerului de Interne. (3) A doua secțiune conține documente referitoare la evoluția profesională (declarații, procese‑verbale, propuneri, evaluări oficiale, fișe personale, certificate ale cursurilor urmate, documente de participare la concursuri, verificări de securitate, copii ale concediilor medicale etc.). (4) A treia secțiune conține documente referitoare la schimbarea funcției [decizii, acte de angajare și de încetare a funcțiilor, documente referitoare la proceduri disciplinare, contracte de muncă, acorduri complementare, notificări menționate la articolul 62 din Kodeks na truda (Codul muncii) etc.].”

34

Între anul 2012 și anul 2023, reclamantul din litigiul principal a ocupat diverse funcții în calitate de polițist al Direcției Generale „Poliția de securitate” și al Direcției Generale „Poliția națională” din cadrul Ministerului de Interne bulgar.

35

La 1 martie 2016, Direcția „Securitate internă” a acestui minister a deschis o anchetă împotriva unui autor necunoscut pentru o infracțiune de tâlhărie săvârșită cu complicitatea altuia.

36

La 17 mai 2016, a avut loc o reuniune generală a tuturor polițiștilor din cadrul direcției în care reclamantul din litigiul principal își exercita funcția. La această reuniune au participat, de asemenea, șeful secției în cauză, un reprezentant al Direcției „Securitate internă”, un procuror al Sofiyska gradska prokuratura (Parchetul Orașului Sofia, Bulgaria) și un anchetator. În cadrul reuniunii menționate, reclamantul din litigiul principal a fost reținut în mod public și a fost constrâns să predea insigna, arma și legitimația de serviciu.

37

În cadrul anchetei în cauză, reclamantul din litigiul principal a făcut obiectul, în calitatea sa de suspect, al diferitelor măsuri de investigare, și anume o percheziție, o prelevare de amprente digitale și, după eliberarea unei autorizații judiciare, o percheziție a domiciliului său care a condus la o confiscare. El a participat la o recunoaștere a suspecților în cursul căreia nu a fost identificat de victime ca fiind autorul infracțiunii și nu a fost găsită nicio urmă a amprentelor sale pe obiectele victimelor. După 24 de ore de reținere, reclamantul din litigiul principal a fost eliberat și, ulterior, nici nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa, nici nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Întrucât autorul infracțiunii nu a putut fi identificat, ancheta a fost suspendată.

38

Reclamantul din litigiul principal a continuat să își exercite atribuțiile în cadrul Ministerului de Interne și a participat la concursuri în vederea obținerii unei promovări, ceea ce i‑a fost refuzat pentru motivul că fusese reținut în calitate de suspect în cadrul anchetei desfășurate pentru tâlhărie. În dosarul său personal și în arhivele acestui minister figurează informații privind reținerea și măsurile de investigare efectuate în privința sa în calitatea sa de suspect.

39

Reclamantul din litigiul principal a introdus o acțiune la Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia, Bulgaria), care este instanța de trimitere, pentru ca Parchetul să fie obligat la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral care i‑a fost cauzat prin măsurile care i‑au fost aplicate în cadrul anchetei în cauză, precum și prin consecințele care rezultă din aceasta. El susține că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a faptului că, în calitate de agent al Ministerului de Interne de mulți ani, a fost reținut în fața colegilor săi pentru o infracțiune despre care nu s‑a demonstrat că el ar fi fost autorul acesteia. Această măsură umilitoare ar constitui un obstacol în calea avansării sale profesionale și, în această privință, el arată că angajatorul său, care a dispus reținerea sa, păstrează o bază de date care menționează această anchetă și numele său în calitate de suspect și refuză să retragă sau să șteargă aceste date.

40

Din decizia de trimitere reiese că, în conformitate cu jurisprudența Varhoven kasatsionen sad na Republika Balgaria (Curtea Supremă de Casație a Republicii Bulgaria), o persoană suspectată care nu a fost inculpată, procedura penală fiind închisă, are dreptul la o despăgubire.

41

Instanța de trimitere precizează că Ministerul de Interne este o autoritate administrativă unică, a cărei misiune este de a asigura menținerea ordinii publice, care se compune din mai multe direcții, printre care cele ale „Poliției naționale” și ale „Poliției de securitate”, care intervin în temeiul protecției ordinii publice, precum și cea a „Securității interne”, care efectuează anchetele referitoare la agenții acestui minister, indiferent de tipul de infracțiuni reproșate și de unitatea în care lucrează.

42

În calitate de autoritate administrativă unică, Ministerul de Interne este angajatorul tuturor agenților care își exercită funcțiile în cadrul acestuia, dar fiecare direcție a acestuia păstrează informațiile referitoare la agenții săi și le stochează în dosarul lor personal. La participarea la concursuri pentru promovare și numire pe alt post, agentul respectiv trebuie să comunice dosarul său personal și informații despre cum și‑a îndeplinit obligațiile, dacă a fost vreodată suspect, inculpat sau trimis în judecată, dacă a încălcat disciplina muncii sau ordinea publică. Informațiile obținute cu ocazia anchetei sunt stocate în dosarul personal.

43

În primul rând, instanța de trimitere ridică problema dacă RGPD se aplică în cazuri precum cel în discuție în litigiul principal, și anume atunci când este vizată una și aceeași structură organizatorică în care o parte îndeplinește funcția de angajator, în timp ce o alta îndeplinește funcția de autoritate însărcinată cu ancheta în cadrul unei proceduri penale.

44

În al doilea rând, în cazul unui răspuns afirmativ, această instanță ridică problema dacă faptul de a stoca informații precum cele menționate la punctul 42 din prezenta hotărâre în dosarul personal al unui agent constituie o „prelucrare a datelor cu caracter personal”, în sensul articolului 4 punctul 2 din RGPD, și dacă acest dosar constituie un „sistem de evidență a datelor”, în sensul articolului 4 punctul 6 din RGPD. S‑ar ridica de asemenea problema dacă stocarea unor astfel de date intră în domeniul de aplicare al articolului 9 alineatul (2) litera (b) din RGPD.

45

În al treilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă Ministerul de Interne poate, în calitatea sa de angajator, să refuze o avansare profesională unuia dintre agenții săi pentru simplul motiv că acesta din urmă a avut calitatea de suspect, de inculpat sau de persoană trimisă în judecată și în condițiile în care procedura penală a fost în cele din urmă suspendată. Deși este de notorietate publică faptul că personalul Ministerului de Interne, care asigură respectarea ordinii publice, trebuie să îndeplinească criterii morale și etice mai ridicate decât alte categorii de salariați sau de angajați, această instanță are îndoieli cu privire la aspectul dacă modalitățile referitoare la prelucrarea datelor în dosarul personal al angajaților acestui minister referitoare la calitatea de suspect, de inculpat sau de persoană trimisă în judecată sunt proporționale cu exigențele pentru acest tip de angajați. Într‑adevăr, numai o condamnare care a dobândit autoritate de lucru judecat constituie, potrivit instanței menționate, un motiv valabil pentru încetarea raportului de muncă și de serviciu cu agentul.

46

În al patrulea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă principiul „dreptului de a fi uitat”, prevăzut la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din RGPD, citit în lumina considerentelor (65) și (66) ale acestuia, trebuie interpretat în sensul că datele din dosarul personal al unui agent trebuie șterse, dacă au fost colectate de o altă unitate a angajatorului decât cea de care aparține acesta, care este însărcinată cu efectuarea anchetei, și dacă acestea menționează că acest agent a fost suspectat, inculpat sau trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni. Instanța menționată are de asemenea îndoieli, în acest context, cu privire la domeniul de aplicare al noțiunii de „prelucrare ilegală”, în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (d) din RGPD.

47

În al cincilea rând, instanța de trimitere ridică problema aplicabilității în situația în discuție în litigiul principal a dispozițiilor Directivei 2016/680 și, în cazul unui răspuns afirmativ, a caracterului legal și proporțional al stocării datelor în discuție în litigiul principal în raport cu articolul 9 alineatul (1) și cu articolul 10 din această directivă, precum și a ștergerii acestor date în temeiul articolului 16 alineatul (2) din aceasta.

48

În al șaselea și ultimul rând, această instanță subliniază că reclamantul din litigiul principal s‑a prezentat la concursuri în vederea obținerii unei promovări și a unei mutări și că, în pofida încadrării sale în primele locuri, nu a fost reținut din cauza calității sale de suspect în cadrul anchetei pentru tâlhărie. În acest context, se ridică problema dacă stocarea datelor cu caracter personal de către o autoritate administrativă unică, precum Ministerul de Interne, constituie o formă de discriminare, în sensul articolului 1 din Directiva 2000/78.

49

În aceste condiții, Sofiyski rayonen sad (Tribunalul de Raion din Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

50

Guvernul bulgar susține că toate întrebările preliminare sunt vădit inadmisibile.

51

Acest guvern arată că cererea de reparare a prejudiciului este îndreptată exclusiv împotriva Parchetului, care face parte din puterea judecătorească, în timp ce doar Ministerul de Interne, care ține de puterea executivă și care este angajatorul reclamantului din litigiul principal, deține informațiile care figurează în dosarul personal al acestuia. Acest reclamant nu ar putea, așadar, să solicite Parchetului ștergerea datelor sale, să angajeze răspunderea acestuia pentru faptul că Ministerul de Interne deține aceste informații și nici să îi impute faptul că i‑a împiedicat ascensiunea profesională.

52

În al doilea rând, guvernul menționat arată că, pentru a angaja răspunderea Parchetului, instanța de trimitere trebuie să stabilească, în conformitate cu legislația națională privind răspunderea statului, dacă drepturile persoanei în cauză în calitate de acuzat au fost încălcate și dacă aceasta a fost acuzată pe nedrept de săvârșirea unei infracțiuni. Cauza principală nu ar avea ca obiect nici aplicarea dispozițiilor RGPD, nici pe cea a legislației naționale de transpunere a Directivelor 2016/680 și 2000/78. Interpretarea acestor acte de drept al Uniunii nu ar fi, așadar, necesară pentru soluționarea acestui litigiu.

53

În această privință, reiese din jurisprudența constantă a Curții că întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub propria răspundere și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei cereri de decizie preliminară adresate de o instanță națională este posibil numai atunci când este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (a se vedea Hotărârea din 8 mai 2025, Stadt Wuppertal,C‑130/24, EU:C:2025:340, punctul 42 și jurisprudența citată).

54

Pe de altă parte, trebuie amintit că nu este de competența Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor naționale și să hotărască dacă interpretarea sau aplicarea acestora de către instanța națională este corectă, o astfel de interpretare fiind de competența exclusivă a acesteia din urmă [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Bezirkshauptmannschaft Landeck (Tentativă de accesare a datelor cu caracter personal stocate pe un telefon mobil), C‑548/21, EU:C:2024:830, punctul 53 și jurisprudența citată].

55

Astfel, Curtea trebuie să ia în considerare, în cadrul repartizării competențelor între instanțele Uniunii și instanțele naționale, contextul factual și normativ în care se încadrează întrebările preliminare, așa cum este definit în decizia de trimitere. Prin urmare, oricare ar fi criticile formulate de guvernul unui stat membru cu privire la interpretarea dreptului național reținută de instanța de trimitere, examinarea întrebărilor preliminare trebuie efectuată pe baza acestei interpretări și nu este de competența Curții să verifice exactitatea acestora [Hotărârea din 29 iulie 2024, CU și ND (Asistență socială – Discriminare indirectă), C‑112/22 și C‑223/22, EU:C:2024:636, punctul 40, precum și jurisprudența citată].

56

Cu toate acestea, pentru a permite Curții să ofere o interpretare a dreptului Uniunii care să fie utilă pentru instanța națională, rezultă din articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții că cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal (Hotărârea din 2 iulie 2015, Gullotta și Farmacia di Gullotta Davide & C., C‑497/12, EU:C:2015:436, punctul 17).

57

În speță, în ceea ce privește obiectul litigiului principal, este cert că întrebările preliminare au fost adresate în cadrul unui litigiu pendinte în fața instanței de trimitere privind o cerere de despăgubire pentru prejudiciul pe care reclamantul din litigiul principal l‑ar fi suferit nu numai ca urmare a măsurilor la care a fost supus în cadrul unei anchete, ci și a consecințelor acesteia. În această din urmă privință, din decizia de trimitere reiese că prejudiciul pretins suferit rezultă în special din stocarea și din utilizarea ulterioară de către angajator a unor date cu caracter personal colectate în cadrul acestei anchete, întrucât acest angajator i‑a refuzat reclamantului din litigiul principal o avansare profesională pentru motivul că a avut calitatea de suspect în cadrul anchetei menționate. Reclamantul din litigiul principal solicită de asemenea ca numele său să fie suprimat din baza de date în care figurează ca suspect.

58

Reiese astfel din dosarul de care dispune Curtea, pe de o parte, existența unei legături între obiectul litigiului principal și normele dreptului Uniunii în materie de protecție a datelor cu caracter personal, precum și, pe de altă parte, motivele care au determinat instanța de trimitere să ridice problema dacă refuzul angajatorului de a șterge datele în discuție este compatibil cu aceste norme.

59

În ceea ce privește, în mod specific, pertinența interpretării Directivei 2000/78 pentru soluționarea litigiului principal, din moment ce întrebarea referitoare la aceasta urmărește în esență să se stabilească dacă prejudiciul suferit de reclamantul din litigiul principal, legat de un refuz de avansare profesională întemeiat pe calitatea sa de suspect, poate fi examinat în raport cu dispozițiile acestei directive, întrebarea menționată implică, în împrejurările prezentei cauze, furnizarea unui răspuns pe fond referitor la interpretarea articolului 1 din directiva menționată, care delimitează obiectul acesteia.

60

În consecință, argumentele invocate de guvernul bulgar nu justifică considerarea tuturor întrebărilor preliminare ca fiind inadmisibile.

61

În schimb, trebuie să se observe, în primul rând, că, prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere face referire la articolul 9 din RGPD, care reglementează, astfel cum reiese din însuși titlul acestuia, prelucrarea unor categorii sensibile de date cu caracter personal. Or, din cererea de decizie preliminară nu reiese că datele în discuție în litigiul principal se încadrează în una dintre categoriile de date enumerate la alineatul (1) al acestui articol 9, și anume, printre altele, date care dezvăluie originea rasială sau etnică, prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, precum și date privind sănătatea unei persoane fizice. Întrucât interpretarea solicitată a articolului 9 alineatul (2) litera (b) din RGPD este lipsită de pertinență pentru soluționarea litigiului principal, această a patra întrebare trebuie considerată ca fiind inadmisibilă.

62

În al doilea rând, anumite împrejurări vizate în textul celei de a cincea, al celei de a șasea și al celei de a noua-a unsprezecea întrebări nu sunt pertinente în raport cu situația în discuție în litigiul principal, care privește, astfel cum reiese din decizia de trimitere așa cum este rezumată la punctele 35-37 din prezenta hotărâre, o persoană suspectată de săvârșirea unei infracțiuni în cadrul unei anchete penale care a fost în cele din urmă suspendată. Nu este necesar, prin urmare, să se răspundă la aceste întrebări în măsura în care vizează o prelucrare de date referitoare la un agent care este sau a fost inculpat sau trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, întrebările menționate având, prin aceasta, un caracter ipotetic.

63

În al treilea rând, în ceea ce privește anumite alte premise factuale pe care se întemeiază a unsprezecea întrebare, guvernul bulgar a arătat în ședință că, în perioada ulterioară anchetei penale în cauză, reclamantul din litigiul principal, contrar celor afirmate de acesta, a fost promovat în mai multe rânduri. Trebuie subliniat însă că prezumția de pertinență de care beneficiază întrebările preliminare, amintită la punctul 53 din prezenta hotărâre, nu poate fi răsturnată de simpla împrejurare că una dintre părțile din litigiul principal contestă anumite fapte a căror exactitate Curtea nu are competența să o verifice și de care depinde definirea obiectului litigiului (Hotărârea din 5 decembrie 2006, Cipolla ș.a., C‑94/04 și C‑202/04, EU:C:2006:758, punctul 26).

64

Trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. În plus, Curtea poate fi pusă în situația de a lua în considerare dispoziții de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebării sale (Hotărârea din 18 ianuarie 2024, Hewlett Packard Development Company,C‑367/21, EU:C:2024:61, punctul 44 și jurisprudența citată).

65

În această privință, este necesar să se arate că, astfel cum a observat domnul avocat general la punctele 47-53 din concluzii, deși, prin a doua, a treia, a șaptea și a opta întrebare, instanța de trimitere solicită în mod formal Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea care trebuie dată noțiunilor de „prelucrare” de date cu caracter personal și de „sistem de evidență a datelor”, în sensul articolului 4 punctele 2 și 6 din RGPD, precum și noțiunilor de „date cu caracter personal” și de „prelucrare”, în sensul articolului 3 punctele 1 și 2 din Directiva 2016/680, pe lângă faptul că aceste din urmă noțiuni sunt definite în termeni identici cu cei utilizați în RGPD, în realitate, această instanță urmărește să stabilească dacă situația în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al RGPD sau al Directivei 2016/680. Astfel, din motivarea deciziei de trimitere, precum și din aceste întrebări reiese că veritabilul lor obiect este aspectul de a se stabili care dintre aceste acte se aplică unei prelucrări de date efectuate de direcția unei autorități publice, care acționează în calitate de angajator, ce constă în păstrarea în dosarul personal al unui agent al acestei autorități a unor date referitoare la calitatea sa de suspect în cadrul unei anchete penale, în condițiile în care această direcție a obținut datele respective prin intermediul unei alte direcții a aceleiași autorități publice, această din urmă direcție fiind abilitată să efectueze acest tip de anchetă.

66

În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebărilor prima-a treia și a șaptea-a noua, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (1) din RGPD și articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2016/680 trebuie interpretate în sensul că acest regulament se aplică unei prelucrări de date cu caracter personal efectuate de direcția unei autorități publice, care constă în stocarea în dosarul personal al unuia dintre agenții săi a datelor referitoare la calitatea sa de suspect în cadrul unei anchete penale (denumită în continuare „prelucrarea în discuție în litigiul principal”), în condițiile în care această direcție a obținut datele respective prin intermediul unei alte direcții din cadrul aceleiași autorități publice, aceasta din urmă fiind abilitată să efectueze acest tip de anchetă.

67

În temeiul articolului 2 alineatul (2) litera (d) din RGPD, acesta din urmă nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa siguranței publice și al prevenirii acestora.

68

La rândul său, articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2016/680 prevede în schimb că aceasta stabilește normele referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa securității publice și al prevenirii acestora.

69

În plus, articolul 9 alineatul (1) din această directivă prevede printre altele că, în cazurile în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în alte scopuri decât cele prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din directiva menționată, se aplică RGPD, cu excepția cazului în care prelucrarea este efectuată în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii.

70

Rezultă că, în cazul în care o prelucrare a datelor cu caracter personal este efectuată de autoritățile competente în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, se aplică Directiva 2016/680, în timp ce, în cazul în care prelucrarea este efectuată în alte scopuri, se aplică RGPD [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2022, Inspektor v Inspektorata kam Visshia sadeben savet (Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal – Anchetă penală), C‑180/21, EU:C:2022:967, punctele 73 și 74, precum și jurisprudența citată].

71

În speță, chiar dacă colectarea inițială de date cu caracter personal efectuată de Direcția „Securitate internă” a Ministerului de Interne în scopul anchetei care îl vizează pe reclamantul din litigiul principal intră sub incidența Directivei 2016/680, prelucrarea în discuție în litigiul principal, în măsura în care aceasta este efectuată în scopul gestionării resurselor umane, intră însă sub incidența RGPD.

72

Trebuie precizat că aplicabilitatea RGPD prelucrării în discuție în litigiul principal nu este repusă în discuție de împrejurarea potrivit căreia informațiile în cauză au fost obținute de angajator prin intermediul direcției Ministerului de Interne însărcinate cu efectuarea anchetei care îl vizează pe reclamantul din litigiul principal. În această privință, Curtea a statuat deja că din modul de redactare a articolului 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 2016/680 și din îmbinarea acestor alineate reiese că RGPD se aplică oricărei prelucrări de date cu caracter personal colectate în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din această directivă, în alte scopuri decât acestea, cu excepția cazului în care prelucrarea în cauză nu intră sub incidența dreptului Uniunii, inclusiv atunci când „operatorul”, în sensul articolului 3 punctul 8 din directiva menționată, este o „autoritate competentă”, în sensul articolului 3 punctul 7 litera (a) din acesta și efectuează prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul altor atribuții decât cele efectuate în scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din aceeași directivă [Hotărârea din 8 decembrie 2022, Inspektor v Inspektorata kam Visshia sadeben savet (Scopurile prelucrării datelor cu caracter personal – Anchetă penală), C‑180/21, EU:C:2022:967, punctul 81].

73

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima-a treia și a șaptea-a noua întrebare că articolul 2 alineatul (1) din RGPD și articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2016/680 trebuie interpretate în sensul că acest regulament se aplică activității exercitate de direcția unei autorități publice, care constă în stocarea în dosarul personal al unuia dintre agenții săi a datelor referitoare la calitatea sa de suspect în cadrul unei anchete penale. Este lipsit de relevanță în această privință faptul că direcția respectivă a obținut aceste date prin intermediul unei alte direcții din cadrul aceleiași autorități publice, această din urmă direcție fiind abilitată să efectueze acest tip de anchetă.

74

Trebuie arătat că a cincea și a șasea întrebare privesc în esență posibilitatea agentului în cauză de a obține ștergerea datelor în discuție în litigiul principal din dosarul său personal în temeiul articolului 17 alineatul (1) literele (a) și (d) din RGPD.

75

Din dosarul prezentat Curții reiese că legea națională care reglementează activitățile Ministerului de Interne prevede obligația acestuia de a întocmi și de a ține un dosar personal pentru fiecare agent al acestui minister, precum și de a institui un cod deontologic, pe care acești agenți sunt ținuți să îl respecte, și impune ca aceștia din urmă, pentru a‑și exercita atribuțiile, să nu fi fost condamnați, inculpați sau trimiși în judecată pentru o infracțiune de drept comun săvârșită cu intenție. De asemenea, această lege prevede că ministrul de interne este operatorul responsabil de prelucrarea datelor efectuată de agenții săi și că el stabilește modalitățile de prelucrare a datelor prin instrucțiuni.

76

În temeiul articolului 17 alineatul (1) din RGPD, persoana vizată are dreptul de a obține din partea operatorului ștergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar operatorul are obligația de a șterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care se aplică unul dintre motivele enunțate în această dispoziție.

77

Aceasta este situația, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) din RGPD, atunci când datele cu caracter personal „nu mai sunt necesare în raport cu scopurile pentru care au fost colectate sau prelucrate” sau, în conformitate cu acest articol 17 alineatul (1) litera (d), atunci când datele în cauză au fost „prelucrate ilegal”.

78

Or, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 69 din concluzii, din interpretarea coroborată a celei de a cincea și a celei de a șasea întrebări, precum și din motivarea cererii de decizie preliminară reiese că, prin intermediul acestora, instanța de trimitere ridică în esență problema, pentru a se putea pronunța cu privire la cererea reclamantului din litigiul principal de ștergere a datelor, dacă stocarea datelor în discuție în litigiul principal în dosarul personal al acestuia este legală.

79

În această privință, trebuie amintit că articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din RGPD prevede o listă exhaustivă și limitativă de cazuri în care prelucrarea de date cu caracter personal poate fi considerată ca fiind legală. Astfel, pentru a putea fi considerată legală, o prelucrare trebuie să se încadreze în unul dintre cazurile prevăzute de această dispoziție (Hotărârea din 4 octombrie 2024, Agentsia po vpisvaniyata,C‑200/23, EU:C:2024:827, punctul 94 și jurisprudența citată). Articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din RGPD prevede că prelucrarea datelor cu caracter personal este legală dacă este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului.

80

Articolul 6 alineatul (3) din RGPD precizează, printre altele, că prelucrarea menționată la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din acesta trebuie să se bazeze pe dreptul Uniunii sau pe dreptul intern care se aplică operatorului și că acest temei juridic trebuie să urmărească un obiectiv de interes public și să fie proporțional cu obiectivul legitim urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2024, HTB Neunte Immobilien Portfolio și Ökorenta Neue Energien Ökostabil IV, C‑17/22 și C‑18/22, EU:C:2024:738, punctul 67, precum și jurisprudența citată).

81

În plus, este necesar să se observe că motivul de legalitate prevăzut la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din RGPD coroborat cu articolul 6 alineatul (3) din acest regulament este reflectat la articolul 17 alineatul (3) litera (b) din regulamentul menționat, care exclude dreptul la ștergerea datelor prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din acesta atunci când, printre altele, prelucrarea datelor este necesară pentru respectarea unei obligații legale care prevede prelucrarea în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern care se aplică operatorului.

82

Curtea a statuat deja că, presupunând că o prelucrare de date cu caracter personal răspunde efectiv motivului de legalitate prevăzut la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din RGPD, acesta din urmă și în special articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din acesta consacră în mod explicit cerința unei evaluări comparative între, pe de o parte, drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal, consacrate la articolele 7 și 8 din cartă, și, pe de altă parte, obiectivele urmărite în mod legitim de dreptul Uniunii sau de dreptul intern care se află la baza obligației legale pentru respectarea căreia prelucrarea este necesară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Agentsia po vpisvaniyata,C‑200/23, EU:C:2024:827, punctul 124 și jurisprudența citată).

83

În acest context, trebuie amintit că articolul 52 alineatul (1) din cartă admite că pot fi impuse restrângeri ale exercițiului unor drepturi, precum cele consacrate la articolele 7 și 8 din aceasta, în măsura în care aceste restrângeri sunt prevăzute de lege, respectă substanța acestor drepturi și libertăți și, prin respectarea principiului proporționalității, sunt necesare și răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți [Hotărârea din 24 septembrie 2019, GC ș.a. (Dezindexarea unor date sensibile), C‑136/17, EU:C:2019:773, punctul 58, precum și jurisprudența citată].

84

În aceste condiții și având în vedere jurisprudența expusă la punctul 64 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că, prin intermediul celei de a cincea și al celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (3) litera (b) din RGPD coroborat cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) și cu articolul 6 alineatul (3) din acesta, precum și în lumina articolului 52 alineatul (1) din cartă trebuie interpretat în sensul că stocarea în dosarul personal al unui agent de poliție, în scopul gestionării carierei sale și al controlului respectării de către agentul respectiv a normelor inerente funcției sale, a unor date cu caracter personal referitoare la calitatea sa de suspect în cadrul unei anchete penale suspendate, acesta nefiind nici inculpat, nici trimis în judecată pentru infracțiunea în cauză, poate fi considerată justificată în scopul respectării unei obligații legale căreia îi este supusă autoritatea publică, angajator al agentului menționat, în temeiul dreptului național.

85

Cu titlu preliminar, trebuie amintit că, potrivit articolului 1 alineatul (2) din RGPD coroborat cu considerentele (4) și (10) ale acestuia, regulamentul menționat are ca obiectiv, în special, să asigure un nivel ridicat de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, drept care este recunoscut și la articolul 8 din cartă și care este strâns legat de dreptul la viață privată consacrat la articolul 7 din aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2022, Vyriausioji tarnybinės etikos komisija,C‑184/20, EU:C:2022:601, punctul 61).

86

În această privință, potrivit jurisprudenței constante a Curții, orice prelucrare a datelor cu caracter personal trebuie, pe de o parte, să fie conformă cu principiile legate de prelucrarea datelor enunțate la articolul 5 din RGPD și, pe de altă parte, având în vedere în special principiul legalității prelucrării, prevăzut la alineatul (1) litera (a) al acestui articol 5, să îndeplinească una dintre condițiile de legalitate a prelucrării enumerate la articolul 6 din acest regulament (Hotărârea din 7 martie 2024, Endemol Shine Finland,C‑740/22, EU:C:2024:216, punctul 45 și jurisprudența citată).

87

Trebuie amintit de asemenea că, în conformitate cu articolul 5 din RGPD, operatorului îi revine sarcina de a dovedi că aceste date sunt colectate în special în scopuri determinate, explicite și legitime, că sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate și că sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată (Hotărârea din 4 octombrie 2024, Agentsia po vpisvaniyata,C‑200/23, EU:C:2024:827, punctul 97 și jurisprudența citată).

88

Pe de altă parte, justificările prevăzute la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf literele (b)-(f) din acest regulament, în măsura în care permit ca o prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în lipsa consimțământului persoanei vizate să fie legală, trebuie să facă obiectul unei interpretări restrictive (Hotărârea din 4 octombrie 2024, Agentsia po vpisvaniyata,C‑200/23, EU:C:2024:827, punctul 96 și jurisprudența citată).

89

Deși revine instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă o prelucrare precum cea în discuție în litigiul principal este necesară în vederea respectării unei obligații legale care îi revine operatorului, în sensul articolului 17 alineatul (3) litera (b) din RGPD coroborat cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) și cu articolul 6 alineatul (3) din acesta, Curtea poate totuși să îi furnizeze indicații utile pentru a‑i permite să soluționeze litigiul cu care este sesizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Agentsia po vpisvaniyata,C‑200/23, EU:C:2024:827, punctul 98 și jurisprudența citată).

90

Astfel cum reiese din dosarul Curții și în special din explicațiile furnizate de guvernul bulgar în ședință, stocarea datelor în discuție în litigiul principal se întemeiază pe mai multe dispoziții de instrucțiuni, adoptate de ministrul de interne în temeiul ZMVR, pentru a se conforma obligațiilor legale care îi revin în temeiul acestei legi în materie de gestionare a dosarelor personale ale agenților și de răspundere disciplinară a acestora și în temeiul abilitării care îi este conferită de aceasta pentru a exercita o competență de reglementare. În consecință, din aceste elemente pare să rezulte că prelucrarea datelor în discuție în litigiul principal poate fi necesară pentru respectarea unor obligații legale, în sensul articolului 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din RGPD, prevăzute de legislația națională aplicabilă, care sunt puse în aplicare de autoritatea publică responsabilă de prelucrare în instrucțiuni cu caracter normativ care constituie astfel temeiul juridic al prelucrării datelor efectuate de agenții săi.

91

Prin urmare, se ridică problema dacă temeiul prelucrării, în sensul articolului 6 alineatul (3) din RGPD, poate rezulta dintr‑un act normativ adoptat de o autoritate publică a unui stat membru în baza unei abilitări legale prevăzute într‑un act legislativ pentru a îndeplini obligațiile legale care îi revin în temeiul acestuia din urmă.

92

Astfel cum se indică în considerentul (41) al RGPD, ori de câte ori acest regulament face trimitere la un temei juridic sau la o măsură legislativă, aceasta nu necesită neapărat un act legislativ adoptat de un parlament, fără a aduce atingere cerințelor care decurg din ordinea constituțională a statului membru în cauză. Totuși, acest temei juridic sau această măsură legislativă ar trebui să fie clară și precisă, iar aplicarea ei să fie previzibilă pentru justițiabili, în conformitate cu jurisprudența Curții și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

93

În plus, considerentul (19) al RGPD precizează că, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente, în sensul Directivei 2016/680, în scopuri care intră în domeniul de aplicare al RGPD, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce dispoziții mai detaliate pentru a adapta aplicarea normelor acestui regulament. Aceste dispoziții pot stabili mai precis cerințe specifice pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către respectivele autorități competente în aceste alte scopuri, ținând seama de structura constituțională, organizatorică și administrativă a statului membru în cauză.

94

În consecință, trebuie să se deducă de aici că articolul 6 alineatul (3) din RGPD nu se opune ca temeiul juridic al unei prelucrări de date cu caracter personal să fie definit de autoritatea publică responsabilă de prelucrare într‑un act normativ prin care se urmărește punerea în aplicare a obligațiilor legale care îi revin, în sensul articolului 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din acest regulament, cu condiția ca această autoritate să fie abilitată de dreptul național să adopte acest act, acest temei juridic să fie clar și precis, iar aplicarea sa să fie previzibilă pentru persoanele vizate.

95

În speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că instrucțiunile ministrului de interne constituie acte normative adoptate în temeiul abilitării legale prevăzute de ZMVR și sunt de asemenea publicate în Jurnalul Oficial bulgar. Cu toate acestea, mai trebuie să se verifice în special dacă scopurile prelucrării sunt definite în mod clar și precis în acest temei juridic, conferind astfel aplicării sale un caracter previzibil, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din RGPD, interpretat în lumina considerentului (41) al acestui regulament.

96

În această din urmă privință, din dosarul prezentat Curții reiese că instrucțiunile acestei autorități se referă, în ceea ce privește documentele care trebuie să figureze în dosarul personal al agentului, la documentele referitoare la proceduri disciplinare.

97

Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă, având în vedere ansamblul dispozițiilor relevante în dreptul bulgar, o astfel de mențiune poate fi interpretată în mod suficient de clar, de precis și de previzibil în sensul că include stocarea datelor referitoare la o anchetă penală care vizează un agent, chiar și atunci când acesta din urmă nu a fost nici inculpat, nici trimis în judecată pentru infracțiunea în cauză, iar această anchetă nu a condus la proceduri disciplinare.

98

În cazul unui răspuns afirmativ, trebuie să se ridice problema dacă, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf din RGPD, obligația legală în cauză, în măsura în care impune o prelucrare de date cu caracter personal precum cea în discuție în litigiul principal, răspunde unui obiectiv de interes public și este proporțională cu obiectivul legitim urmărit.

99

În ceea ce privește aspectul dacă reglementarea națională în cauză răspunde unui obiectiv de interes public, guvernul bulgar a susținut în esență că există un interes public în stocarea unor date precum cele în discuție în litigiul principal, având în vedere atribuțiile specifice cu care sunt însărcinați agenții de poliție, care constau printre altele în apărarea ordinii publice și în protecția populației.

100

În această privință, se admite în general, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 86 din concluzii, că atribuțiile de agent de poliție impun respectarea de către acesta din urmă a unor norme de conduită stricte și, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 45 din prezenta hotărâre, în Bulgaria, agenții de poliție trebuie să îndeplinească criterii morale și etice mai ridicate decât alte categorii de lucrători sau de angajați, demonstrând astfel că dispun de calitățile profesionale și umane necesare exercitării atribuțiilor lor. De altfel, astfel cum s‑a arătat la punctul 75 din această hotărâre, aceste norme de conduită și aceste criterii sunt consacrate în mod explicit de legea națională care reglementează activitățile Ministerului de Interne și ale agenților săi.

101

Astfel, se poate considera că faptul de a impune îndeplinirea unor asemenea criterii agenților de poliție ține de un obiectiv de interes public și, în consecință, legitim, în sensul articolului 6 alineatul (3) din RGPD, și anume în esență acela de a garanta probitatea unui personal însărcinat printre altele cu apărarea ordinii publice și cu protecția populației.

102

În consecință, un astfel de obiectiv legitim poate justifica stocarea în dosarul personal al unui polițist a informațiilor care privesc printre altele calitatea de suspect a acestuia din urmă în cadrul unei anchete penale, atunci când această anchetă penală este în curs sau a condus la inculparea sau la condamnarea acestuia, în măsura în care autoritatea competentă poate fi obligată, în asemenea situații, pentru a asigura respectarea normelor de conduită și a criteriilor menționate la punctul 100 din prezenta hotărâre, să ia măsuri de tip preventiv sau, dacă este cazul, disciplinare.

103

În schimb, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care ancheta penală care îl vizează pe agentul de poliție în cauză a fost în cele din urmă suspendată, identitatea autorului faptelor neputând fi stabilită, și în care s‑a concluzionat că nu s‑a făcut dovada săvârșirii unei infracțiuni de către polițistul respectiv și că nu a fost inițiată nicio procedură disciplinară împotriva sa, din elementele dosarului de care dispune Curtea nu reiese că o reglementare națională care prevede conservarea datelor referitoare la o astfel de anchetă este aptă să îndeplinească acest obiectiv legitim.

104

Presupunând totuși că instanța de trimitere ajunge la concluzia că reglementarea națională în discuție în litigiul principal răspunde unui obiectiv legitim, acesteia îi revine, în plus, sarcina de a aprecia dacă reglementarea națională care impune acest tratament este proporțională. În special, în ceea ce privește stocarea acestor date, articolul 17 alineatul (3) litera (b) din RGPD trebuie interpretat în coroborare cu articolul 5 alineatul (1) litera (e) din acest regulament, în sensul că, atunci când perioada de stocare a datelor respective o depășește pe cea necesară pentru respectarea acestei obligații, persoana vizată își poate redobândi dreptul la ștergerea acestora, în special pentru motivul enunțat la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat. Prin urmare, va reveni eventual instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă durata de stocare a datelor referitoare la procedura penală al cărei obiect l‑a făcut reclamantul din litigiul principal nu a fost excesivă.

105

Trebuie adăugat că, în măsura în care articolele 7-11 din RGPD, care figurează, la fel ca articolele 5 și 6 din acesta, în capitolul II din acest regulament, care se referă la „principii”, au ca obiect precizarea domeniului de aplicare al obligațiilor care revin operatorului în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (a) și al articolului 6 alineatul (1) din regulamentul menționat, prelucrarea datelor cu caracter personal, pentru a fi legală, trebuie de asemenea să respecte, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, celelalte dispoziții ale acestui capitol II care privesc în esență consimțământul, prelucrarea unor categorii speciale de date cu caracter sensibil și prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la condamnări penale și la infracțiuni [Hotărârea din 4 mai 2023, Bundesrepublik Deutschland (Căsuță electronică judiciară), C‑60/22, EU:C:2023:373, punctul 58 și jurisprudența citată].

106

Or, datele în discuție în litigiul principal constituie date cu caracter personal „referitoare la condamnări penale și infracțiuni sau la măsuri de securitate conexe”, în sensul articolului 10 din RGPD, a căror prelucrare este supusă condițiilor de legalitate suplimentare prevăzute la acest articol 10, independent de faptul că, în cursul anchetei penale, săvârșirea infracțiunii pentru care persoana era suspectată nu a fost stabilită. În special, conform acestei dispoziții, o prelucrare a acestor date „se efectuează numai sub controlul unei autorități de stat”, cu excepția cazului în care este „autorizată de dreptul Uniunii sau de dreptul intern, care prevede garanții adecvate pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate” [a se vedea Hotărârea din 24 septembrie 2019, GC ș.a. (Dezindexarea unor date sensibile), C‑136/17, EU:C:2019:773, punctele 72 și 73].

107

În speță, astfel cum a constatat domnul avocat general la punctul 98 din concluzii, prelucrarea în discuție în litigiul principal este efectuată exclusiv în cadrul Ministerului de Interne, care are calitatea de operator. În consecință, această prelucrare este efectuată „sub controlul unei autorități de stat”, în sensul articolului 10 din RGPD.

108

În sfârșit, în ceea ce privește cererea de ștergere a datelor în temeiul articolului 17 din RGPD în discuție în litigiul principal, trebuie arătat că, astfel cum a indicat Comisia Europeană, în ipoteza în care instanța de trimitere ar concluziona, la finalul aprecierii sale cu privire la legalitatea prelucrării menționate, că aceasta din urmă nu este legală, ar reveni Ministerului de Interne, în calitate de operator, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (d) din RGPD, sarcina de a șterge datele în cauză fără întârzieri nejustificate, în măsura în care niciuna dintre excepțiile prevăzute la articolul 17 alineatul (3) din RGPD nu ar fi aplicabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Agentsia po vpisvaniyata,C‑200/23, EU:C:2024:827, punctul 118 și jurisprudența citată).

109

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a cincea și la a șasea întrebare că articolul 17 alineatul (3) litera (b) din RGPD coroborat cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf litera (c) și cu articolul 6 alineatul (3) din acesta, precum și în lumina articolului 52 alineatul (1) din cartă trebuie interpretat în sensul că stocarea în dosarul personal al unui agent de poliție în scopul gestionării carierei acestuia și al controlului respectării, de către acest agent, a normelor inerente atribuțiilor sale, a unor date cu caracter personal referitoare la calitatea sa de suspect în cadrul unei anchete penale suspendate, agentul menționat nefiind nici inculpat, nici trimis în judecată pentru infracțiunea în cauză, poate fi considerată justificată în scopul respectării unei obligații legale căreia îi este supusă autoritatea publică, angajator al agentului menționat, în temeiul dreptului național, cu condiția ca acest temei juridic să fie clar și precis, aplicarea sa să fie previzibilă pentru persoanele vizate și această obligație să răspundă unui obiectiv de interes public și să fie proporțională cu acesta.

110

Având în vedere răspunsurile la prima‑a treia întrebare și la a cincea-a noua întrebare, din care reiese că cererea de ștergere a datelor în discuție în litigiul principal intră sub incidența RGPD și în special a articolului 17 din acesta, nu este necesar să se răspundă la a zecea întrebare, din moment ce privește aceeași cerere, dar în temeiul articolului 16 alineatul (2) din Directiva 2016/680.

111

Prin intermediul celei de a unsprezecea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că această directivă se opune ca o autoritate publică, dintre ale cărei direcții una este însărcinată cu efectuarea anchetelor penale care îi privesc pe agenții angajați de această autoritate, să refuze, în calitatea sa de angajator, promovarea unuia dintre agenții săi pentru simplul motiv că a avut calitatea de suspect în cadrul unei astfel de anchete în final suspendate, acest agent nefiind nici inculpat, nici trimis în judecată pentru infracțiunea în cauză.

112

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum reiese din articolul 1 din Directiva 2000/78, aceasta din urmă are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, a discriminării întemeiate pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Or, astfel cum rezultă în special din articolul 2 alineatul (1) din această directivă, aceste motive sunt enumerate în mod exhaustiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 mai 2015, SCMD,C‑262/14, EU:C:2015:336, punctul 29 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 9 martie 2017, Milkova,C‑406/15, EU:C:2017:198, punctul 34 și jurisprudența citată).

113

Refuzul unei promovări profesionale întemeiat pe calitatea de suspect a unei persoane care a făcut obiectul unei anchete penale în final suspendate nu intră, prin urmare, în domeniul de aplicare al Directivei 2000/78.

114

Pe de altă parte, în ceea ce privește discriminările întemeiate pe raportul de muncă ca atare, Curtea a statuat că o astfel de discriminare nu intră sub incidența cadrului general stabilit de Directiva 2000/78 (Hotărârea din 9 martie 2017, Milkova,C‑406/15, EU:C:2017:198, punctul 44 și jurisprudența citată).

115

Prin urmare, trebuie să se răspundă la a unsprezecea întrebare că articolul 1 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că această directivă nu este aplicabilă atunci când o autoritate publică, dintre ale cărei direcții una este însărcinată cu efectuarea anchetelor penale care îi privesc pe agenții angajați de această autoritate, refuză, în calitatea sa de angajator, promovarea unuia dintre agenții săi pentru simplul motiv că a avut calitatea de suspect în cadrul unei astfel de anchete în final suspendate, acest agent nefiind nici inculpat, nici trimis în judecată pentru infracțiunea în cauză.

116

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: